Dunării este limitată la sud-vest de podişul Dobrogei, la nord formează graniţa cu Ucraina, iar în est se varsă în Marea Neagră. Delta Dunării este traversată de paralela de 45°, latitudine N şi de meridianul de 29°, longitudine E. Delta ocupă, împreună cu complexul lagunar Razim - Sinoe 5050 km², din care 732 km² aparţin Ucrainei, Deltei propriu-zise revenindu-i o suprafaţă de 2540 km².
Dunărea ajunsă la Pătlăgeanca se bifurcă în două braţe, Braţul Chilia la nord şi Braţul Tulcea la sud, braţ care mai apoi la Ceatal Sfantu Gheorghe, se desparte în Braţul Sulina şi Braţul Sfântul Gheorghe.
Braţul Chilia, formează graniţa cu Ucraina, şi transportă pe cursul său de o lungime de 104 km², 60% din apele şi aluviunile Dunării. Datorită celor 67 milioane de tone aluviuni aduse de Dunăre, Delta Dunării creşte anual în suprafaţă cu 40 de metri.
Braţul Sulina este situat în mijlocul Deltei, şi spre deosebire de Chilia are un curs rectiliniu, fiind permanent dragat şi întreţinut pentru navigaţia vaselor maritime. Are o lungime de 71 km şi transportă 18% din volumul de apă al Dunării.
Cursul braţului Sfântul Gheorghe este orientat spre sud-est, şi se desfăşoară pe 112 km, transportând 22% din debitul Dunării. La vărsare formeaza insulele Sacalin considerate un început de deltă secundară.
Delta Dunării este plasată, din punct vedere geologic , într-o regiune mobilă a scoarţei terestre numită Platforma Deltei Dunării (regiunea predobrogeană). Platforma Deltei Dunării vine în contact în partea de sud-vest cu Orogenul Nord Dobrogean, prin falia Oancea-Sf. Gheorghe, care este aproximativ paralelă cu Braţul Sfântu Gheorghe.
Structura geologică a acesteia este alcătuită dintr-un fundament cristalin peste care se dispune transgresiv o cuvertură sedimentară reprezentată printr-o succesiune de depozite paleozoice, triasice, jurasice, cretacice, neogene şi cuaternare, derminate prin forajele de mare şi mică adâncime efectuate în zonă. Depozitele de vârstă Paleozoică, ce aparţin etajelor Silurian-Permian (438-230 milioane de ani), sunt alcătuite din calcare, dolomite, siltite, gresii litice, cu intercalaţii de tufuri vitroclastice.
Depozitele de vârstă Triasică (248-213 milioane de ani) sunt alcătuite, la bază, din siltite feruginoase, argilite, gresii, microconglomerate, cu intercalaţii de porfire feldspatice, diabaze şi melafire, iar transgresiv apar dolomite, gresii calcaroase, siltite, marne ş.a., ce conţin specii vegetale (Striatoabietites sp., Ovalipollis ovalis ş.a.), foraminifere (Glomospirella sp., Spirillina sp. ş.a.), conodonde (Gondolella navicula, Gladiogondolella tethydis ş.a.).
Depozitele de vârstă Jurasică (epocile Dogger-Malm – 176-142 milioane de ani) sunt alcătuite în principal din calcare (la bază), argile calcaroase, gresii, precum şi calcare cenuşii şi gălbui (la partea superioară), cu fosile de foraminifere (Textularia jurassica, Spirillina orbicula ş.a.), dinofagelat
e (Nannoceceratopsis spicula, N. pellucida, Ctenidodinium panneum ş.a.) etc. Depozitele de vârstă Cretacică ce aparţin etajelor Apţian-Senonian (121-65 milioane de ani) sunt alcătuite, în principal, din argile şi siltite feruginoase, cu intercalaţii de gresii fine sau dolomite gipsifere, ce conţin o fitocenoză săracă cu Trilobosporilites apiverucatus, Clavifera triplex etc.
Depozitele de vârstă Neogenă (etajele Sarmaţian-Romanian – 13,5-1,8 milioane de ani) sunt alcătuite dintr-o succesiune de strate cu calcare lumaşelice, nisipuri, siltite şi argile, cu Mactra sp., nisipuri, siltite şi argile roşcate, cu Dosinia maeotica, nisipuri fine cenuşii (cu Dreissena rimestiensis, Limnocardium sp., nisipuri cu Stylodacna orientalis şi nisipuri cu intercalaţii de argile, ce conţin specimene de Viviparus bifarcinatus, Dreissena polymorpha etc.
Depozitele de vârstă Cuaternară (depozite deltaice ce aparţin etajelor Pleistocen-Holocen – 1,8-0,01 milioane de ani) sunt alcătuite, la bază, dintr-un strat de argile roşii-carămizii urmate de o succesiune de strate de pietrişuri, nisipuri, siltite, argile şi strate de loess, iar la partea superioară se dispun aluviuni de origine fluviatilă şi fluvio-lacustră. (Mutihac V., 1990; Ionesi L, 1994).
Geomorfologie
Delta Dunării, situată în partea de NV a Mării Negre (între 44˚46’00" lat. N – platforma Bugeac, 45˚40’00" lat. N şi 28˚40’24" long. E – Orogenul Nord Dobrogean, respectiv 29˚40’50" long. E – platforma Mării Neagre), reprezintă din punct de vedere geomorfologic un relief de acumulare dezvoltat la gura de vărsare a Dunării în Marea Neagră. (Coteţ P., 1973, Romanescu Gh, 1995.
Conform clasificării FAO (SOTER – Procedure Manual, 1993), Delta Dunării este inclusă la categoria formelor de relief regionale de tip câmpie umedă pe depozite aluviale fluviatile cu un grad ridicat de fragmentare.
Delta Dunării este caracterizată prin forme de relief pozitive numite grinduri şi forme de relief negative reprezentate prin depresiuni umplute cu apă (lacuri). În prezent, delta se prezintă sub forma unei suprafeţe plane cu o pantă de 0,006 ‰, străbătută de un păienjeniş de ape: braţe de fluviu, canale şi gârle, punctată de lacuri şi japşe. Diferenţele de altitudine, faţă de nivelul mării, sunt de 8-10 m în zona grindurilor şi -2 - -4 m în zona depresiunile lacustre. (Coteţ P., 1973; Soil of the Romanian Danube Delta Biosphere Reserve, 1996)
Teritoriul Deltei Dunării se împarte în două subregiuni geografice şi anume: Delta propriu-zisă ce ocupă o suprafaţă de 4.250 km2, aflată între braţele fluviului şi zona complexului Razim, cu o suprafaţă de 990 km2. Din punct de vedere fizico-geografic Delta se împarte transversal pe braţele fluviului în două mari subregiuni naturale: delta fluvială şi delta maritimă.
Delta fluvială ocupă peste 65% din suprafaţa totală a deltei şi se întinde de la ceatalul Izmail, spre aval, până la grindurile Letea şi Caraorman, pe linia Periprava (pe braţul Chilia) – Crişan (pe braţul Sulina) – Ivancea (pe braţul Sf. Gheorghe) – Crasnicol – Perişor. Această subregiune a Deltei Dunării este împărţită în mai multe unităţi naturale cum ar fi: Depresiunea Sireasa, Depresiunea Şontea-Furtuna, Depresiunea Pardina, Depresiunea Matiţa-Merhei, Grindul Chilia, Grindul Stipoc, Ostrovul Tătaru, Ostrovul Babina, Ostrovul Cernovca, Depresiunea Litcov, Depresiunea Erenciuc, Depresiunea Roşca-Buhaiova, Lunca Tulcea-Murighiol şi Depresiunea Dranov-Dunavăţ, etc.
Delta maritimă ocupă mai puţin de 35% din suprafaţa Deltei Dunării, la răsărit de linia Periprava-Crişan-Ivancea-Crasnicol-Perişor. În această subregiune, ca şi în cazul deltei fluviale, întâlnim zone cu relief pozitiv şi negativ dar, spre deosebire de prima subregiune, fundul depresiunilor este sub nivelul mării în cele mai multe cazuri. (Soil of the Romanian Danube Delta Biosphere Reserve, 1996).
Dunărea ajunsă la Pătlăgeanca se bifurcă în două braţe, Braţul Chilia la nord şi Braţul Tulcea la sud, braţ care mai apoi la Ceatal Sfantu Gheorghe, se desparte în Braţul Sulina şi Braţul Sfântul Gheorghe.
Braţul Chilia, formează graniţa cu Ucraina, şi transportă pe cursul său de o lungime de 104 km², 60% din apele şi aluviunile Dunării. Datorită celor 67 milioane de tone aluviuni aduse de Dunăre, Delta Dunării creşte anual în suprafaţă cu 40 de metri.
Braţul Sulina este situat în mijlocul Deltei, şi spre deosebire de Chilia are un curs rectiliniu, fiind permanent dragat şi întreţinut pentru navigaţia vaselor maritime. Are o lungime de 71 km şi transportă 18% din volumul de apă al Dunării.
Cursul braţului Sfântul Gheorghe este orientat spre sud-est, şi se desfăşoară pe 112 km, transportând 22% din debitul Dunării. La vărsare formeaza insulele Sacalin considerate un început de deltă secundară.
Delta Dunării este plasată, din punct vedere geologic , într-o regiune mobilă a scoarţei terestre numită Platforma Deltei Dunării (regiunea predobrogeană). Platforma Deltei Dunării vine în contact în partea de sud-vest cu Orogenul Nord Dobrogean, prin falia Oancea-Sf. Gheorghe, care este aproximativ paralelă cu Braţul Sfântu Gheorghe.
Structura geologică a acesteia este alcătuită dintr-un fundament cristalin peste care se dispune transgresiv o cuvertură sedimentară reprezentată printr-o succesiune de depozite paleozoice, triasice, jurasice, cretacice, neogene şi cuaternare, derminate prin forajele de mare şi mică adâncime efectuate în zonă. Depozitele de vârstă Paleozoică, ce aparţin etajelor Silurian-Permian (438-230 milioane de ani), sunt alcătuite din calcare, dolomite, siltite, gresii litice, cu intercalaţii de tufuri vitroclastice.
Depozitele de vârstă Triasică (248-213 milioane de ani) sunt alcătuite, la bază, din siltite feruginoase, argilite, gresii, microconglomerate, cu intercalaţii de porfire feldspatice, diabaze şi melafire, iar transgresiv apar dolomite, gresii calcaroase, siltite, marne ş.a., ce conţin specii vegetale (Striatoabietites sp., Ovalipollis ovalis ş.a.), foraminifere (Glomospirella sp., Spirillina sp. ş.a.), conodonde (Gondolella navicula, Gladiogondolella tethydis ş.a.).
Depozitele de vârstă Jurasică (epocile Dogger-Malm – 176-142 milioane de ani) sunt alcătuite în principal din calcare (la bază), argile calcaroase, gresii, precum şi calcare cenuşii şi gălbui (la partea superioară), cu fosile de foraminifere (Textularia jurassica, Spirillina orbicula ş.a.), dinofagelat
e (Nannoceceratopsis spicula, N. pellucida, Ctenidodinium panneum ş.a.) etc. Depozitele de vârstă Cretacică ce aparţin etajelor Apţian-Senonian (121-65 milioane de ani) sunt alcătuite, în principal, din argile şi siltite feruginoase, cu intercalaţii de gresii fine sau dolomite gipsifere, ce conţin o fitocenoză săracă cu Trilobosporilites apiverucatus, Clavifera triplex etc.Depozitele de vârstă Neogenă (etajele Sarmaţian-Romanian – 13,5-1,8 milioane de ani) sunt alcătuite dintr-o succesiune de strate cu calcare lumaşelice, nisipuri, siltite şi argile, cu Mactra sp., nisipuri, siltite şi argile roşcate, cu Dosinia maeotica, nisipuri fine cenuşii (cu Dreissena rimestiensis, Limnocardium sp., nisipuri cu Stylodacna orientalis şi nisipuri cu intercalaţii de argile, ce conţin specimene de Viviparus bifarcinatus, Dreissena polymorpha etc.
Depozitele de vârstă Cuaternară (depozite deltaice ce aparţin etajelor Pleistocen-Holocen – 1,8-0,01 milioane de ani) sunt alcătuite, la bază, dintr-un strat de argile roşii-carămizii urmate de o succesiune de strate de pietrişuri, nisipuri, siltite, argile şi strate de loess, iar la partea superioară se dispun aluviuni de origine fluviatilă şi fluvio-lacustră. (Mutihac V., 1990; Ionesi L, 1994).
Geomorfologie
Delta Dunării, situată în partea de NV a Mării Negre (între 44˚46’00" lat. N – platforma Bugeac, 45˚40’00" lat. N şi 28˚40’24" long. E – Orogenul Nord Dobrogean, respectiv 29˚40’50" long. E – platforma Mării Neagre), reprezintă din punct de vedere geomorfologic un relief de acumulare dezvoltat la gura de vărsare a Dunării în Marea Neagră. (Coteţ P., 1973, Romanescu Gh, 1995.
Conform clasificării FAO (SOTER – Procedure Manual, 1993), Delta Dunării este inclusă la categoria formelor de relief regionale de tip câmpie umedă pe depozite aluviale fluviatile cu un grad ridicat de fragmentare.
Delta Dunării este caracterizată prin forme de relief pozitive numite grinduri şi forme de relief negative reprezentate prin depresiuni umplute cu apă (lacuri). În prezent, delta se prezintă sub forma unei suprafeţe plane cu o pantă de 0,006 ‰, străbătută de un păienjeniş de ape: braţe de fluviu, canale şi gârle, punctată de lacuri şi japşe. Diferenţele de altitudine, faţă de nivelul mării, sunt de 8-10 m în zona grindurilor şi -2 - -4 m în zona depresiunile lacustre. (Coteţ P., 1973; Soil of the Romanian Danube Delta Biosphere Reserve, 1996)
Teritoriul Deltei Dunării se împarte în două subregiuni geografice şi anume: Delta propriu-zisă ce ocupă o suprafaţă de 4.250 km2, aflată între braţele fluviului şi zona complexului Razim, cu o suprafaţă de 990 km2. Din punct de vedere fizico-geografic Delta se împarte transversal pe braţele fluviului în două mari subregiuni naturale: delta fluvială şi delta maritimă.
Delta fluvială ocupă peste 65% din suprafaţa totală a deltei şi se întinde de la ceatalul Izmail, spre aval, până la grindurile Letea şi Caraorman, pe linia Periprava (pe braţul Chilia) – Crişan (pe braţul Sulina) – Ivancea (pe braţul Sf. Gheorghe) – Crasnicol – Perişor. Această subregiune a Deltei Dunării este împărţită în mai multe unităţi naturale cum ar fi: Depresiunea Sireasa, Depresiunea Şontea-Furtuna, Depresiunea Pardina, Depresiunea Matiţa-Merhei, Grindul Chilia, Grindul Stipoc, Ostrovul Tătaru, Ostrovul Babina, Ostrovul Cernovca, Depresiunea Litcov, Depresiunea Erenciuc, Depresiunea Roşca-Buhaiova, Lunca Tulcea-Murighiol şi Depresiunea Dranov-Dunavăţ, etc.
Delta maritimă ocupă mai puţin de 35% din suprafaţa Deltei Dunării, la răsărit de linia Periprava-Crişan-Ivancea-Crasnicol-Perişor. În această subregiune, ca şi în cazul deltei fluviale, întâlnim zone cu relief pozitiv şi negativ dar, spre deosebire de prima subregiune, fundul depresiunilor este sub nivelul mării în cele mai multe cazuri. (Soil of the Romanian Danube Delta Biosphere Reserve, 1996).
Clima
Delta Dunarii se încadreaza în spatiul cu climat temperat semiarid specific stepelor pontice. Spatiile acvatice plane si foarte întinse, acoperite în diferite grade cu vegetatie, întrerupte de insulele nisipoase ale câmpurile marine, alcatuiesc o suprafata activa specifica deltei si lagunelor adiacente, cu totul diferita de cea a stepelor pontice.
Aceasta suprafata activa reactioneaza fata de radiatia totala receptionata si de circulatia generala a atmosferei rezultând un mozaic de microclimate. Radiatia totala variaza între un minim de 3,5 Kcal/cmp înregistrat în lunile de iarna si un maxim de 17 Kcl./cmp, in luna iulie. In functie de intesitatea activitatii centrilor barici principali se instaleaza conditii specifice de vreme : zile de iarna blânde (când activeaza centrul baric nord-est european), zile de iarna geroase, cu vânturi puternice (când actioneaza anticiclonii nord-atlantici), zile de vara calde si uscate (când actionaza anticiclonii tropicali atlantici), zile de vara ploioase (când interactioneaza aerul din bazinul mediteranean cu cel rece din nord-vestul Europei).Durata de stralucire a soarelui este mare, media multianuala fiind de 2250 ore, dar poate ajunge la 2600 ore în anii cu nebulozitate redusa. Temperatura se distribuie neuniform pe suprafata deltei. Mediile multianuale indica cresterea temperaturii de la vest spre est. La nivelul vârfului deltei (Tulcea) temperatura medie multianuala este de 10,94 C, în delta fluviala (Gorgova), de 10,96 C, pe tarmul marii (Sulina), de 11,05 C, iar în largul Marii Negre (Platforma Gloria), de 11,86 C.
Amplitudinile medii zilnice reflecta diferentele mari datorate naturii suprafetei active : la Gorgova variaza între un maxim de 9 C (în iulie) si un minim de 3,8 C (in decembrie), la Sulina între 2,8 C (în iulie) si 1,4 C (în noembrie), iar la statia Gloria între 2,3 C (în iulie) si 1 C (în decembrie si februarie). Sumele anuale ale temperaurilor medii zilnice efective se apropie de 1600 C. Umezeala aerului înregistreaza cele mai mari valori de pe teritoriul României. Umezeala relativa a aerului variaza iarna între 88 - 84% la Gorgova si 89 85% la Sulina si Sfântu Gheorghe, iar vara, între 69 - 71% la Gorgova si 77 - 80%, la Sulina si Sfântu Gheorghe. Precipitatiile sunt reduse cantitativ si scad de la vest spre est datorita efectului suprafetei active specifice deltei, precum si al Marii Negre. La intrarea în Delta Dunarii (Tulcea) se înregistreaza o cantitate medie multianula a precipitatiilor de 450 mm, iar la Sulina, de 360mm. In cea ma mare parte a deltei cad între 350 si 400 mm ploaie, iar pe litoralul deltaic si cea mai mare parte a lagunelor, sub 350 mm.
Stratul de zapada este subtire si se mentine perioade scurte de timp, numai în iernile mai aspre.Asemenea situatii s-au petrecut în anii 1928-1929, 1953-1954, 1941-1942, 1984-1985, când apele marii lânga tarm au înghetat timp de 45 - 60 zile. Vânturile dominante bat din sectorul nordic alternativ cu sectorul sudic, cele mai intense accelerari de vânt înregistrându-se iarna si în sezoanele de tranzitie. Sezoanele sunt distribuite foarte neuniform în spatiul Deltei Dunarii. La intrarea în delta, la Tulcea, mediile pe 90 ani releva ca sunt 142 zile de vara si 60 zile de iarna, iar primaverile au durata aproape egala cu toamnele. La Sulina aceleasi medii multianuale indica 145 zile de vara si numai 15 zile de iarna, iar primaverile sunt mai lungi (122 zile) decât toamnele (83 zile).
Floră
Vegetaţia deltei este reprezentată în mare parte de o vegetaţie specifică mlaştinilor(stuful, papura, rogozul, în amestec cu salcia piticã) şi ocupă 78% din totalul suprafeţei. Zăvoaiele ocupă 6% din suprafaţa deltei, fiind păduri de salcie, frasin, arin, plop, care cresc pe grindurile fluviatile, fiind periodic inundate, , iar ochiurile de apă sunt acoperite de o vegetaţie acvatică şi plutitoare, ocupând 2% din suprafaţa deltei. De asemenea, există păduri pe câmpurile Letea şi Caraorman şi sunt alcătuite din stejar brumãriu, stejar pedunculat, frasin, plop tremurãtor, ulm, plante agăţătoare.
Faună
Delta Dunarii adaposteste 98% din fauna acvatica a Europei - peste 3400 de specii, multe din ele fiind unice în lume, lepidoptere acvatice si de moluste gasteropode de Europa si tot aici îsi gãsesc refugiul mamifere rare cum sunt Mustela lutreola, Lutra lutra si Felis silvestris. Amfibienii sunt reprezentati prin 2 specii de caudate si 6 specii de anure, iar reptilele prin 8 specii, majoritatea serpi (4 specii). Pestii sunt prezenti prin 65 specii, cei mai multi de apã dulce (60%), restul migrând primãvara din Marea Neagrã. Intre acestia din urmã, sturionii si scrumbiile au rol important, atât stiintific, cât si economic. Pãsãrile sunt cele care au creat faima deltei, cunoscutã, încã de la începutul secolului ca un paradis avian. Renumele se datoreazã celor 327 specii pe care
le putem întâlni în deltã si care reprezintã 81% din avifauna României. Dintre acestea cuibãresc 218 specii, restul de 109 specii trecând prin deltã si rãmânând diferite perioade de timp toamna, iarna si primãvara. Pãsãrile acvatice sunt cele mai numeroase : cuibãrersc 81 specii si trec prin deltã 60 specii, în total 141 specii, ceea ce reprezintã 82% din avifauna acvaticã europeanã. Avifauna acvaticã din Delta Dunãrii este alcãtuitã dintr-un nucleu de specii vechi, bine adaptate la mediul acvatic, la care se adãugã, speciile accesorii si speciile cosmopolite. Nucleul avifaunei este format din 75 specii a cãror viatã este legatã de prezenta apei. Acestea se grupeazã în 5 tipuri ecologice principale : specii strâns legate de apã, strict stenotope (cufundari, corcodei, furtunari, pelicani, cormorani, unele anatide), specii de stufãrii (toate speciile de paseriforme acvatice), specii de tãrmuri (stârci, lopãtari, tigãnusi, unele anatide), specii de pajisti hidrofile cu vegetatie bogatã continuate cu stufãrii (ralide), specii de tãrmuri marine (unele laride). Multe specii, mai ales dintre rate, gâste, pescãrusi, apar frecvent în diferiti biotopi. Speciile accesorii sunt cele care se integreazã secundar în avifauna acvaticã, devenind din ce în ce mai numeroase pe mãsura transformãrii cosistemelor acvatice. Zãvoaiele sunt populate de silvii, muscari, filomele, pitigoi, cinteze, la care se adaugã, în timpul cuibãritului, rate, cormorani si stârci. In pãdurile de pe câmpurile marine Letea si Caraorman cuibãresc 64 specii tipice avifaunei pãdurilor nemorale (silvii, mierle, ciocãnitori, mãcãleandru, pitigoi, graur, precum si codalbul (Haliaetus albicilla), gaia brunã, acvila piticã, vulturul pescar . Fazanul (Phasianus colchicus) a fost introdus prin colonizare, populatia dezvoltându-se rapid. In pajistile de stepã nisipoasã sunt specifice potârnichea, prepelita, ciocârliile, pasãrea ogorului (Burchinus oedicnemus). In satele deltei, pe lângã gospodãrii, sunt frecvente gugustiucul, vrabia de casã, rândunica, barza, lãstunul. O serie de specii acvatice se asociazã în timpul cuibãritului formând colonii care sunt aglomerãri de cuiburi pe spatii, în general mici. Cauzele asocierii sunt legate de penuria suprafetelor de constructie a cuiburilor, precum si de avantajele oferite de prezenta unui numãr mare de pãsãri în apãrarea cuiburilor cu ouã sau pui. Coloniile de cuibãrit au reprezentat dintodeauna atractia deltei. Miile de cuiburi construite pe crengile zãvoaielor de salcie sau în stufãrii, zgomotul infernal, atmosfera specificã altor ere geologice, zborul sãgetãtor al miilor de pãsãri care îsi hrãnesc puii, transformã coloniile de pãsãri într-un rai nu numai al ornitologilor, dar si al oricãrui iubitor al naturii. In Delta Dunãrii sunt mai multe tipuri de c
olonii : de stârci, lopãtari, tigãnusi si cormorani, de pelicani si cormorani, de pescãrusi, de avoazete si ciocântorsi, de chirighite, de chire. Colonia de pelicani din zona cu regim de protectie integralã Rosca-Buhaiova este cea mai mare din Europa si este un exemplu de colonie mixtã. Aici se asociazã mai multe mii de perechi de pelican comun, cu zeci, pãnã la sute de perechi de pelican cret si cormoran mare.Accesul în apropierea coloniilor este permis numai specialistilor, care au autorizatii speciale obtinute de la ARBDD din Tulcea. Fermecat de tot ce se iveste in drum, calatorul poposit aici nu stie ce sa admire mai intai: unduirea stufului in bataia vantului, varietatea pasarilor sau a vegetatiei, asezarile pescaresti intinse de-a lungul canalelor. Nici unul dintre iubitorii naturii care au fost in Delta nu va uita pescuitul sau zilele petrecute la cabanele pescaresti sau in vreun cort unde, deasupra focului, fierbe ciorba pescareasca pe care nu o poti intalni decat aici.Trebuie sa precizam ca in Delta se poate pescui tot timpul anului, exceptie facand perioada depunerii icrelor care incepe la 1 aprilie durand 60 zile. Este interzis accesul la rezervatiile naturale cand incepe perioada cuibaritului, la jumatatea lunii iunie. Dintre centrele turistice ale Deltei Dunarii amintim : Maliuc (cu amenajari pentru agrement), asezarile pescaresti: Pardina, Chilia Veche (baza pentru agrement). Ofertele de cazare din aceasta zona sunt variate, pensiunile din zona oferind servicii care sunt unice in tara cum ar fi : cazare si masa, mancaruri traditionale, oferte de excursii in Delta Dunarii cu vaporasul sau cu barca sau alte servicii specifice locului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu